Cum vă spuneam în postarea anterioară, zilele trecute am pregătit un tort pentru ziua Elenei, dar nu m-am limitat doar la unul! Am făcut și acest mini cheesecake cu ciocolată pe care l-am decorat cu fructe proaspete!

Tava pe care am folosit-o are diamentru de 16 cm și am avut nevoie de următoarele ingrediente:
• 200 gr biscuiți digestivi
• 60 gr unt
• 200 gr cremă de brânză Philadelphia
• 100 ml smântână pentru frișcă
• 4 linguri de Nutella – linguri mari, nu ne jucăm
• fructe pentru decor – eu am avut căpșuni și afine + o frunzuliță de mentă
Biscuiții i-am pus în chopper și i-am făcut praf, precum nisipul! Untul l-am topit într-o tigaie, apoi l-am turnat peste biscuiți și am amestecat bine.
Compoziția obținută am pus-o în tavă și am presat bine pentru a se forma blatul. Tava cu blatul am pus-o la frigider până m-am ocupat de cremă.
Într-un bol am pus crema de brânză și Nutella, pe care le-am amestecat bine cu o lingură, până s-au omogenizat. Sigur ai gustat deja, asa-i ce bună e? ❤️
Separat, cu mixerul la viteză medie am făcut frișca din smântâna lichidă – cu grijă să nu o mixăm prea mult – apoi am pus-o treptat peste crema de brânză și Nutella, amestecând ușor cu o spatulă de silicon. Faptul că am făcut separat frișca, a dat o textură aerată cremei, textură care m-a dus cu gândul la un mousse de ciocolată!
Crema am pus-o peste blat și am lăsat totul la frigider 4-5 ore, apoi am ornat cu fructe proaspete!

Poftă bună!