Bastonașe din dovlecel

O cină rapidă și foarte gustoasă! Mai mult de atât, e potrivită chiar și pentru cei mici! 😍

Bastonașe de dovlecel “pane” la cuptor:


• 1 dovlecel mai mare
• 2 ouă
• 2 linguri făină
• 30 ml lapte
• pesmet
• condimente: sare, usturoi pudră, patrunjel uscat
• 2-3 lingurițe parmezan

Prima dată am spălat bine dovlecelul, l-am tăiat în două, apoi din nou în două și tot așa până am obținut bastonașele din poză. Am presărat puțină sare (omiteți sarea dacă copilașul e micuț).

Într-un bol am amestecat ouăle cu făina și laptele până am obținut o pastă omogenă. Fiecare bastonaș l-am dat prin amestecul acesta, apoi prin pesmetul aromatizat cu condimente. Bastonașele de dovlecel le-am așezat în tavă, le-am stropit cu puțin ulei de măsline și deasupra am ras parmezan.

Tava am pus-o la cuptor pe rândul din mijloc pentru 30 minute, la 190 grade, căldură Sus-Jos și ventilație.

Am avut și câteva buchete de conopidă

Noi le-am mâncat alături de un sos din: smântâna, usturoi, lămâie și un strop de ulei de măsline.

Poftă bună!

Leave a comment