Muschi de mânzat în sos, gătit la cuptor

Nici nu știu cum să încep această descriere – e o abundență de gusturi și arome care se contopesc! Promit că o să îți placă, ba chiar mai mult, îi vei surprinde plăcut pe cei dragi la masa de Crăciun!

Acest mușchi de mânzat de la Carmangeria Moldovan , se gătește extraordinar de bine, la cuptor timp de 3 ore!

Așa cum am mai spus, am început să lucrez la mai multe idei pentru masa de Crăciun, iar aceasta este una dintre ele!

Să începem cu lista de ingrediente de care avem nevoie:

*cantitățile scrise sunt pentru 4 persoane

  • 800 gr mușchi de mânzat
  • 400 gr roșii cubulețe din conservă
  • 1 lingură sos BBQ
  • 2 linguri sos de soia
  • 2 cepe roșii mai mari
  • 6 căței de usturoi
  • 500 ml supă legume – eu am folosit un cub bio legume
  • 12 ciuperci champignon brune – spălate bine
  • 1 lingură ulei floarea soarelui

Marinadă:

  • 1 lingură miere
  • 1 1/2 lingură ulei floarea soarelui
  • 1/2 linguriță scorțișoară
  • 1 lingură apă
  • 1 linguriță zahăr brun
  • 1 linguriță boia afumată
  • 1/2 linguriță boia iute
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/2 linguriță piper negru măcinat

Carnea este ideal să fie scosă din frigider cu o oră înainte de a o pregăti, astfel ea are timp să ajungă la temperatura camerei, apoi o condimentăm cu puțină sare și piper negru proaspăt râșnit.

Prima dată ne ocupăm de marinadă: amestecăm bine toate ingredientele, până când obținem o pastă omogenă.

Eu am gătit într-un vas Tajine și am putut găti totul în el. Dacă folosiți alt vas pentru cuptor și nu puteți găti în el și pe aragaz, atunci aveți nevoie de o tigaie.

În vas / tigaie se pune la încins o lingură de ulei și carnea de vită se sigilează pe toate părțile 2 minute! După ce am închis carnea pe toate părțile, o scoatem pe o farfurie și o ungem cu jumătate din marinada pregătită anterior.

În vas / tigaie se adaugă cele două cepe roșii taiate julienne. Ceapa se gătește la foc potrivit 5 minute, după care am pus și usturoiul dat prin presă și am mai gătit maxim 1 minut, amestecând des.

Am turnat o conservă de roșii cubulețe și 500 ml supă de legume (eu nu aveam supă și am folosit un cub bio de legume diluat în apă fierbinte). Amestecăm bine și adăugam sosul BBQ și sosul de soia.

Acum așteptăm să ajungă la punctul de fierbere, după care adăugam înapoi bucata de carne și punem la cuptor.

Vasul meu Tajine este compus și din acest “clopot” care are rolul de a găti mâncarea precum un slow cooker.

Cuptorul a fost preîncălzit la 150 grade, iar carnea a stat la cuptor pentru 3 ore. Eu am verificat din oră în oră, astfel încât să completez cu apă dacă era cazul.

După ce au trecut două ore, am adăugat și ciupercile pe care le-am spălat bine înainte, fără să le curăț coaja.

La finalul celor trei ore, am dat capacul jos și am uns carnea cu restul marinadei, iar temperatura cuptorului am crescut-o la 200 grade și am mai lăsat (fără capac) încă 30 minute.

Carnea a ieșit extrem de fragedă, se desfăcea în fâșii atunci când era împunsă cu furculița! Eu am ales să mâncăm alături de piure de cartofi și fâșii de morcovi prajite în foarte puțin ulei!

PS: în cazul în care rămâne friptură (deși sunt șanse mici) se poate mânca și a doua zi, în lipie! Este tare bun și așa!

PS 2: te rog nu ezită să pui ciupercile! Dau un gust extraordinar!

Nu uita să ne dai tag pe Instagram dacă alegi să pregătești această rețetă!

Sărbători liniștite!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s